Lanzarote a prosperat multă vreme de pe urma câtorva activităţi tradiţionale, precum pescuitul, producţia de sare şi agricultura. Însă turismul este în prezent principala activitate economică din Lanzarote. Turismul este posibil şi chiar atinge noi culmi în Lanzarote datorită bogatelor oportunităţi turistice în care insula abundă. Natura, precum şi cultura şi arta au contribuit la generarea unei baze solide pentru explorarea insulei Lanzarote din punt de vedere turistic.

Însă, dintre toate, o anumită ramură turistică se află într-o conformitate mult mai armonioasă cu înzestrările naturale şi tradiţionale ale insulei Lanzarote. Vorbim despre turismul rural. Excelenţa turismului rural este că dă vizitatorilor oportunitatea de a plonja în ceea ce este cu adevărat specific insulei Lanzarote, dincolo de carcasa oportunităţilor turistice obişnuite şi care se referă la activităţi sportive şi plaje, vizitarea obiectivelor, viaţa de noapte sau shopping.

Specificul insulei Lanzarote, spre deosebire de celelalte destinaţii canariene, este că insula a găsit strategia ideală de a armoniza explozia turismului cu darurile naturii. Turismul rural este, însă, prin definiţie mai aproape de spiritul respectării naturii. Departe de a fi o întreprindere primitivă şi precară, turismul rural oferă noi nivele ale luxului şi confortului, cel puţin în termeni de soluţii de cazare.

Aceasta este doar o listă scurtă a stabilimentelor care oferă cazare în contextul turismului rural.

Finca Las Laderas

Nume:
Finca Las Laderas
Adresă:
2, C. Las Laderas, Famara, 35558, Teguise, Lanzarote, Spania
Telefon:
0034 928 173 942
Mobil:
0034 699 308 731
Email:
lasladeras@lanzaroteisland.com
Website:
www.fincalanzarote.de

La Casa Blanca

Nume:
La Casa Blanca
Adresă:
3, Calle de los Parrenderos, Soo, Teguise, Lanzarote, Spania
Telefon:
0034 928 526 140
Fax:
0034 928 526 140
Email:
info@lacasablanca.org
Website:
www.lacasablanca.org

Hotel Finca de Las Salinas

Nume:
Hotel Finca de Las Salinas
Adresă:
17, Calle La Cuesta, 35570, Yaiza, Lanzarote, Spania
Telefon:
0034 928 830 325
Fax:
0034 928 830 329
Email:
hotel@fincasalinas.com / reservas@fincasalinas.com
Website:
www.fincasalinas.com

Casa el Morro

Nume:
Casa el Morro
Adresă:
1, C. El Morro de Uga, Uga, 35570, Yaiza, Lanzarote, Spania
Telefon:
0034 928 830 392
Fax:
0034 928 830 392
Email:
raquel_hidalgo@hotmail.com
Website:
www.casaelmorrolanzarote.com

La Casa de la Caldera

Nume:
La Casa de la Caldera
Adresă:
C. Las Brenas, Las Casitas de Femes, 35570, Yaiza, Lanzarote, Spania
Telefon:
0044 0238 0283 682
Email:
ben@lacasacaldera.com / sue@lacasacaldera.com
Website:
www.lacasacaldera.com

Finca la Crucita

Nume:
Finca la Crucita
Adresă:
63, C. San Juan, Haria, Lanzarote, Spania
Telefon:
0034 928 810 565
Fax:
0034 928 810 565
Email:
jorge@villasdelanzarote.com
Website:
www.villasdelanzarote.com

Villa El Oratorio

Nume:
Villa El Oratorio
Adresă:
20, Camino El Oratorio, Masdache, Tias, Lanzarote, Spania
Telefon:
0034 669 102 426
Website:
www.eloratorio.com

Caseiro de Mozaga

Nume:
Caseiro de Mozaga
Adresă:
8, C. Malva, 35562, San Bartolome, Lanzarote, Spania
Telefon:
0034 928 520 060
Fax:
0034 928 522 029
Email:
info@caseirodemozaga.com
Website:
www.caseriodemozaga.com

Hotel Rural Finca de la Florida

Nume:
Hotel Rural Finca de la Florida
Adresă:
1, El Parral, 35550, San Bartolome, Lanzarote, Spania
Telefon:
0034 928 521 124
Fax:
0034 928 520 311
Email:
reservas@hotelfincalaflorida.com
Website:
www.hotelfincadelaflorida.com

El Rancho Grande

Nume:
El Rancho Grande
Adresă:
20, Plaza San Roque, Tinajo, Lanzarote, Spania
Telefon:
0034 928 840 789
Email:
info@el-rancho-grande.com
Website:
www.el-rancho-grande.com

Casa El Quinto

Nume:
Casa El Quinto
Adresă:
35560, La Vegueta, Tinajo, Lanzarote, Spania
Telefon:
0034 928 529 232
Email:
info@casaelquinto.com
Website:
www.casaelquinto.com
Sus